Gaselnita de criza vila vanduta la pret de pensiune
Multi proprietari încearca sa obtina bani mai multi pe casele de vacanta pe care si le-au construit în zone turistice declarându-le de vânzare ca pensiuni.
O investitie imobiliara interesanta pentru aceasta perioada o reprezinta pensiunile turistice care sunt scoase la vânzare de proprietari la preturi mici. Exista oferte în toate zonele turistice din România, iar cele mai multe dintre ele sunt construite recent. Concurenta în crestere pe acest segment si faptul ca multi au investit fara a studia piata în prealabil sunt principalele motive ale numarului în crestere de pensiuni scoase la vânzare. „Exista pensiuni scoase la vânzare. Cele mai multe sunt pensiuni construite ca investitie de persoane care nu stau în zona în care s-a ridicat imobilul. Pe de alta parte, sunt constructii prea standardizate, care nu au farmecul unei pensiuni rurale.
Sunt investitii care nu tin cont de doi factori care dau valoare unei pensiuni”, spune Maria Stoian, presedinte de onoare al ANTREC. Pretul unei pensiuni depinde nu numai de pozitie, ci si de finisaje si de numarul de camere. De asemenea, zona în care a fost construita aduce un plus la pretentiile proprietarilor. Cele mai scumpe zone sunt Valea Prahovei si Bran-Moeciu, unde pensiunile costa peste 300.000 de euro. În alte zone din tara însa se pot gasi astfel de proprietati la preturi de 150.000 de euro. Criza economica a facut ca proprietarii de vile care nu au reusit sa le vânda ca resedinte sa încerce sa le vânda investitorilor în turism.
„Sunt multi proprietari de vile, care nu au fost construite ca spatii turistice, ce încearca sa le vânda unor investitori care sa dezvolte astfel de afaceri la munte”, a precizat Flavius Bulei, agent de vânzari în cadrul companiei imobiliare Mervani. Cea mai ieftina oferta de pensiune turistica pe Valea Prahovei este în Predeal. Pensiunea are opt camere, o suprafata de 250 de metri patrati construiti si un pret de 300.000 de euro. La polul opus, cea mai scumpa oferta este tot în Predeal, în zona Trei Brazi, si consta într-o cladire cu 36 de camere cu o suprafata totala construita de 3.300 de metri patrati. Pretul este de 7.000.000 de euro. Potrivit Mervani, în aceasta perioada, metrul patrat construit de spatiu turistic, la munte, pe Valea Prahovei, variaza între 786 de euro în Câmpina si 1.801 euro în Sinaia. În Azuga, metrul patrat de spatiu turistic are un pret mediu de 925 de euro, în Cornu – 808 euro, în Breaza – 1.521 de euro, în Busteni – 1.383 de euro, în Bran – 872 de euro, iar în Predeal pretul spatiului turistic este de 1.344 de euro. În alte zone din România, preturile sunt mai mici. O pensiune cu opt camere în Maramures costa 120.000 de euro.
Este vorba însa de o casa care poate fi convertita în pensiune turistica. În cazul în care vorbim însa de imobile proiectate ca pensiuni turistice, atunci preturile depasesc 200.000 de euro. În Cheia se poate cumpara o pensiune cu cinci camere cu 150.000 de euro. În Vâlcea, în zone precum Olanesti sau Caciulata, se poate cumpara o pensiune cu 10-15 camere cu preturi cuprinse între 150.000 si 250.000 de euro. Preturile depasesc însa 500.000 de euro daca pensiunea are facilitati. De exemplu, o astfel de proprietate în judetul Neamt, care are peste 30 de camere, crama, loc de joaca si lac cu pastravi, costa 550.000-600.000 de euro.
Mai multe pensiuni
Numarul pensiunilor turistice a crescut la nivel national cu aproximativ 20% în ultimii trei ani, pâna la o capacitate de 50.000 de locuri de cazare. În judete precum Vâlcea, Gorj, Vrancea, Caras-Severin sau Mehedinti, cresterea a fost de 40-50%. De altfel, aceasta crestere se datoreaza faptului ca noi destinatii au devenit foarte populare. „Sunt zone care au devenit foarte atractive în ultimul timp. În Gorj, de exemplu, se merge la Cheile Sohodorului pentru turism de aventura sau la manastiri. În Buzau se merge la crame sau la vulcanii noroiosi. Sunt destinatii care cresc”, spune Maria Stoian, presedinte de onoare al ANTREC.